Capitalele Baltice – Episodul 2 – Tallinn

Opt ore şi cincizeci şi cinci de minute. Atât face autocarul care ne duce pe mine şi pe Little Creature de la Tallinn la Vilnius, iar până acum, când am început să scriu, au trecut patru şi ceva.

În cele trei zile jumătate petrecute la Tallin am văzut o ţară care mi-a lăsat impresia că a trecut foarte repede de la statutul de fostă republică sovietică socialistă la cel de stat occidental modern. Atât am apucat să scriu în autocar până în momentul în care am ajuns la capătul imaginaţiei. Acum au trecut deja vreo patru zile de când suntem la Vilnius, dar promisiunea e promisiune, aşa că e musai să postez câteva rânduri şi despre Tallinn.

Vasăzică, primul pe lista locurilor de văzut

Capitalele Baltice – Episodul 1 – Riga

Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar noi, Creaturile Hoinare, avem o tradiţie pe care o respectăm în fiecare an de ceva vreme încoace: la 1 ianuarie începem să numărăm lunile şi cu cât ne apropiem mai mult de 8 – adică august – cu atât suntem mai nerăbdători să plecăm în concediu. Şi de data asta totul a fost planificat în cel mai mic detaliu – pentru că nu ne place să lăsăm prea multe lucruri la voia întâmplării – iar joi, 11 august am decolat în direcţia Riga.

Pentru că Tarom are impresia că românii nu sunt interesaţi de Ţările Baltice, a decis să scoată din program cursele înspre Riga, aşa că am luat bilete la LOTAir (Tarom-ul polonezilor care nu spune nu turiştilor români). Am plecat cu noaptea în cap de la Bucureşti, decolarea fiind la ora 6.

Un pas mare pentru Creaturile Hoinare

Pentru că am promis în postul trecut, o să încep să vă povestesc despre locurile care ne-au plăcut sau nu în ultimul an. Asta n-o să fie simplu, pentru că au foarte multe, aşa că e nevoie de nişte episoade. Probabil aţi observat că până acum toate încercările noastre de a crea posturi cu mai mult de două părţi s-au dus pe apa sâmbetei, dar o să mai tragem un bilet. Vasăzică, astăzi o să vă povestesc despre Pasul Stelvio.

Introducere: anul trecut am fost într-un concediu de vreo două săptămâni prin Europa.

Introducerea fiind făcută, o să trec la subiect spunându-vă că am ajuns pe Stelvio venind dinspre Strasbourg. Dar nu aşa cum v-aţi imagina – tăind Elveţia în două – ci prin Germania, pe malul lacului Boden, apoi prin Austria şi intrând prin nordul Italiei. Am preferat traseul ăsta din mai multe motive – eram sătui de mers pe autostrăzi după cei 900 de kilometri parcursi într-o zi între Praga şi Rotterdam, nu aveam de gând să plătim vigneta de 28 de euro doar pentru a traversa Elveţia şi în plus auzisem că zona lacului Boden este foarte pitorească.

Am plecat din Strasbourg pe la 11-12 şi totul a mers conform planului. Totuşi, la un moment dat

Sfârşit de hibernare

Sunt într-o pană teribilă de imaginaţie. Şi nu de azi de ieri. Dacă vă uitaţi cu atenţie pe blog, o să observaţi că de un an încoace am publicat doar un singur post (şi ăla pentru că eram indignat peste măsură). De Little Creature nici nu mai zic, mai ales că niciodată nu s-a spetit cu postatul.

Fiindcă a trecut atât de mult timp şi noi am văzut în perioada asta multe locuri intresante, urmează să fac un mic rezumat (de fapt un fel de rezumat la rezumat; ceva atât de concis încât dacă ar fi mai concentrat decât atât ar trebui să aştern pe hârtia electronică o listă de substantive şi adjective despărţite prin cratime).

Totuşi, nu vă aşteptaţi să încep de azi. Promit (şi spre deosebire de Little Creature o să mă şi ţin de cuvânt) să scriu în curând despre locurile pe care le-am vizitat în ultimele 12 luni, dar pentru astăzi am scris suficient. Aşa că o să public doar o glumiţă (nu ştiu cum aş putea s-o numesc altfel) primită ieri pe mail. Probabil n-o să vă amuze cine-ştie-ce, dar pentru mine a fost numai bună. Mai ales pentru că am ajuns la capătul răbdării cu patrupezii care habar n-au cum se folosesc „doar”, „decât” şi „de cât” dar le scot pe gură la fiecare două propoziţii – evident greşit.

N-o să stau să explic în postul ăsta cum e cu gramatica, fiindcă nu-mi vine a scrie atât de mult. Dacă totuşi sunteţi interesaţi sau vă simţiţi cu musca pe căciulă, puteţi arunca un ochi aici. Şi acum, puţină atenţie la mine vă rog.

Într-un aprozar:

- Îmi daţi şi mie nişte cartofi?

- De cât?

- Decât cartofi, da.

Va urma.

Despre raci, numai de bine!

A venit primăvara. Cald, soare, numai bine pentru Creaturile Hoinare să iasă din hibernare. După o iarnă atât de lungă e nevoie de o masă copioasă, sau cel puţin de nişte bucate alese.

Fiindcă în ultimele luni ne-am limitat la a citi ce şi pe unde au mâncat alte vietăţi, am decis să vizităm un loc lăudat aproape în unanimitate. Aşa că zilele trecute paşii creaturiceşti ne-au purtat către L’Ecrevisse Bistrot. Crezând că mergem la pomul lăudat, am luat şi un săculeţ cu noi – doar-doar om aduce acasă bucatele care ne vor fi prisosit.

Am sunat dinainte şi am făcut o rezervare pentru două Creaturi (nici mai mult nici mai puţin), pentru că

Drumurile noastre toate – episodul 2

Rămăsesem dator cu starea drumurilor de pe parcursul excursiei cu Little Creature, aşa că atenţie la mine: Bucureşti – Centura Ploieşti – Vălenii de Munte, drum bun cu excepţia trecerilor la nivel cu calea ferată. Nu înţeleg cum la noi nu se poate face o trecere de-asta ca lumea. Toate sunt o bătaie de joc. Şi în loc să pună mâna să repare, băieţii de la drumuri au rezolvat problema într-un mod de-a dreptul original – au montat semne de drum accidentat. Tare, nu?

Pe DJ102B se circulă

Un drum până în Vamă

Pe unde ai putea da o tură într-o zi, când te trezeşti la ora 12 şi stai până pe la 2 rugându-te de Little Creature să se dea jos din pat?

Noi, Creaturile Leneşe, am plecat însoţiţi de Prietenul nostru bleu-crepuscule înspre Vama Buzăului. Auzisem cu câteva luni în urmă de rezervaţia de zimbri şi era timpul să dăm o raită pe acolo. Înainte de plecare mă documentasem şi dădusem peste o păstrăvărie chiar în drumul nostru, aşa că se anunţa un prânz copios.

Am mers repede pe traseul Bucureşti – Ploieşti – Vălenii de Munte iar de acolo am luat-o pe DJ102B înspre Buzău. Deşi la prima vedere Vama Buzăului pare a fi lângă Buzău, în realitate nu are nicio legătură cu oraşul omonim, fiind de fapt foarte aproape de Braşov, dar despre asta mai încolo.

Cum spuneam, aveam în plan o masă copioasă la păstrăvărie. Din păcate

Una hirundo non facit ver

Azi m-a binedispus teribil următoarea ştire, citită pe la prânz în ziarul Gândul:

„În această dimineaţă, Poliţia Capitalei a început o acţiune de amploare privind evaziunea fiscală pe piaţa florilor, în urma căreia au fost confiscate deja peste 240.000 de fire de flori şi plante. Operaţiunea urmează să aibă loc, în cursul zilei, şi în alte judeţe.[…] Anchetatorii au confiscat, până la ora 8.00, un tir cu 150.000 de fire de flori şi plante, o camionetă cu 3.000 de fire de gladiole, un camion cu 80.000 de fire de garoafe şi alte 10.000 de fire de trandafiri şi jerbera dintr-o societate comercială, a mai spus Ciocan. Florile sunt duse la o societate comercială agreată de administraţia Sectorului 5, pentru a fi vândute, în vreme ce echipele de control întocmesc dosare penale celor responsabili”.

Pe de-o parte m-a amuzat ridicolul ştirii; imaginaţi-vă nişte

Excursia română nr.1

Iniţial vroiam să vă scriu despre excursia pe care am făcut-o împreună cu Little Creature în weekend , dar pentru inspiraţie m-am hotărât să pun ca muzică de fond Rapsodia Română nr.1 Opus 11 de George Enescu, pe care o mai ascultasem azi o dată când mă plimbam de colo colo cu Ză Megane. Mare greşeală! În loc să mă apuc de scris, aşa cum ar fi trebuit, am rămas cu urechile ciulite înspre boxe şi mi s-a pus pata (din nou). Aşa că, până una alta, schimbăm subiectul şi vă dau un link cu Rapsodia nr.1 dirijată de Sergiu Celibidache.

Despre excursie, în următorul meu post, care sper că va fi mai curând decât vă aşteptaţi.

Piticul de serviciu

Îmi era dor să scriu; de fiecare dată când am o idee mă conving singură că mai bine amân povestea pentru o perioadă nedeterminată. Dacă ar fi să fiu sinceră, ar trebui să recunosc că LENEA e de vină.

Dar azi vreau să scriu, nimic nu mă poate opri, mai ales că am trecut de tracul cursorului care clipeşte pe o pagină albă. Aţi avut vreodată senzaţia asta? Eu da; tocmai de aceea înainte să scriu ceva cu adevărat important, primele paragrafe le schiţez cu pixul pe hârtie.

Şi dacă tot v-am dezvăluit asta, cel mai bine ar fi să vorbim despre

Ghişeul 1: Recuperare permise

Chiar dacă s-a aşternut praful pe blogul nostru în ultimele săptămâni, nu ne dăm bătuţi. Ba mai mult de-atât – azi am decis că e momentul să deschidem un ghişeu de informaţii. Fiindcă este unul virtual, o să fiţi scutiţi de tot ceea ce implică un ghişeu real – statul la coadă, aplecatul până la nivelul ferestruicii meschin de mici şi chiar de răspunsurile obraznice ale celui pus acolo să vă ajute şi care  – culmea! – mai e şi plătit din banii voştri.

În primul episod, o să aflaţi cum puteţi contesta un proces verbal prin care v-a fost suspendat permisul de conducere şi care sunt paşii pe care trebuie să-i faceţi pentru recuperarea lui. De unde ştiu eu toate astea?

De ce n-are ursul coadă

Astăzi mă enervează o grămadă de chestii. Ultimele pe listă – ofertele cu litere de-o şchioapă, colorate strident, care promovează servicii nemaipomenite şi nemaivăzute, dar care de fapt n-au nicio legătură cu realitatea. De ce? Pentru că pe cât de scurtă şi tentantă e oferta, pe atât de multe steluţe şi menţiuni suplimentare vin împreună cu ea. Adică „afară e vopsit gardul şi-năuntru leopardul”. Exemple cunoaşteţi şi sunt destule. Majoritatea, la măgarii… pardon – la firmele de telefonie.

Cum de au succes cu nesimţirea asta? Chiar aşa uşor de manipulat să fie contribuabilul de rând? Să zicem că nu-ţi dai seama că e o ofertă mincioasă şi ajungi până la magazin să-ţi iei telefonul de 1 euro, moment în care ţi se spune „păi ştiţi, că de fapt telefonul se vinde la preţul ăsta doar dacă vă faceţi un abonament nou, pe 2 ani, de cel puţin 10 euro pe lună. Dacă nu, fără conectare costă 300 ”. Sau cum mi s-a întâmplat mie la restaurant pe vremea lui nea Nicu

La braţ cu Iepurele Alb

Zilele trecute am pus mâna pe Little Creature şi am târât-o la cinema. Asta se întâmplă destul de rar, însă de data asta trebuia să mergem, fiindcă era vorba despre primul film pe care l-am aşteptat cu nerăbdare vreodată. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: eram foarte curios cum o să fie traspunse în imagini Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor, păstrând intacte atmosfera şi savoarea binecunoscută a cărţii lui Lewis Caroll.

Am pornit prin a căuta un cinematograf unde să putem vedea filmul fără ochelari de cal, dar din păcate peste tot 3D-ul este la putere. Totuşi, absolut întâmplător am nimerit la Cityplex, unde filmele rulează DOAR 2D, iar în timpul săptămânii biletul costă maxim 12 lei. O să mai mergem acolo, cu siguranţă.

Cât despre Alice, nici nu ştiu cu ce să încep scurta cronică. Cred că mai întâi o să vă spun rezultatul:

Bormaşină şi ghivece – trei bucăţi la zece mii

Azi dimineaţă am citit o ştire care face toţi banii. Sursa este hotnews.ro, iar ştirea o voi reproduce mai jos:

„Un grup de cumparatori a devastat in aceasta dimineata noul magazin Mr. Bricolage din Iasi, inaugurat astazi la ora 9:00. S-au produs busculade si altercatii intre vizitatori, dar si intre vizitatori si angajatii magazinului, asa cum au relatat surse din conducerea magazinului. Cozi de zeci de persoane se formasera la poarta magazinului inca de la ora 3:00 a.m. In jurul orei 10:30, angajatii Mr. Bricolage, alaturi de jandarmi, au reusit sa inchida usile de la intrare, insa 20 de minute mai tarziu, cumparatorii au patruns din nou in incinta. Cativa cumparatori – si nu angajati, asa cum au declarat aceleasi surse pentru HotNews.ro – s-au urcat pe rafturi, de unde au aruncat marfa catre restul persoanelor din incinta. Vom reveni cu amanunte.”

Teoretic o astfel de ştire nu are nevoie de niciun alt comentariu, dar fiindcă blogul nostru nu s-a transformat (încă) într-unul care să posteze ştiri şi atât, e musai să vă spun cum îmi închipui eu că s-a petrecut toată povestea.

O ofertă de nerefuzat

Aseară butonam frenetic încercând să găsesc ceva interesant la televizor. Ca de fiecare dată – nimic. Când, deodată, dau peste cei doi amici de la teleshopping. Sigur îi ştiţi cu toţii. I-aţi văzut cel puţin o dată, dar i-aţi ignorat, crezând că prezintă unul dintre anostele spoturi cu care v-aţi obişnuit. Însă nu e aşa. Pentru mine şi pentru Little Creature cei doi sunt o sursă nesecată de amuzament şi uimire.

Totul este filmat într-o încăpere mare, având în prim-plan o masă lungă, încărcată ostentativ cu tot felul de platouri cu mâncăruri feliate. Din spatele acestora ne privesc binedispuşi doi indivizi. Unul dintre ei îmbrăcat într-un halat alb şi şorţ – în rolul bucătarului protagonist, iar celălat mai în vîrstă, cu o chelie mare şi multe inele pe degete, în rolul privitorului entuziasmat.